2014-04-19PAȘTI 2014

PASTORALA DE PASTI

Scumpi fraţi întru preoţie,
Preacucernici fraţi şi surori întru călugărie,
Iubiți fraţi şi surori întru Cristos!

CRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!

 


Această Scrisoare Pastorală tradițională ne întroduce în adevărul trecerii lui Cristos de la moarte la viață, din întunecimea mormântului – la luminata Înviere. Nu întâmplător Cristos – Paștele nostru - a suferit, a fost răstignit, a murit pe cruce în ajunul Paștelui evreiesc. Însuși Mântuitorul ne arătă continuitatea, pe care Dumnezeu a prevăzut-o în istoria mântuirii. Așa cum oarecând poporul ales de Dumnezeu a fost exterminat în robia egipteană, dar prin puterea Divină a fost scos la o viață în libertate, iar sângele mielului a salvat Israelul, la fel și Cristos – Paștele nostru – cu sângele său, vărsat pe cruce, ne-a salvat de la moartea cea veșnică.
În fiecare an, în ziua a patrusprezecea a lunii evreiești nissan, poporul ales al Vechiului Testament a sărbătorit și continuă să sărbătorească noaptea pascală cu bucurie și recunoștință, peamărindu-L pe Dumnezeu pentru lucrările Sale mari. Noi - poporul nou ales de Dumnezeu, Biserica lui Cristos – de asemenea în fiecare an sărbătorim biruința lui Cristos Mântuitorul, Fiul lui Dumnezeu, în care s-au împlinit toate promisiunile Vechiului Testament, așa cum se roagă preotul la sfârșitul Sfintei Liturghii: ”...plinirea Legii și a Proorocilor însuți fiind, Cristoase Dumnezeul nostru, Cel ce ai plinit toată rânduiala Părintească...”.

Robia egipteană, nimicirea poporului lui Dumnezeu și omorârea întâilor născuți a devenit în istoria mântuirii imaginea feluritelor sclavii: fizică, politică, spirituală, religioasă etc. Egiptul biblic este simbolul acestei sclavii. Poporul întotdeauna și-a amintit de această sclavie și de binecuvântarea eliberării. Biserica noastră de asemenea nu demult a trăit sclavia ei, Egiptul ei – ceasul întunericului, al catacombelor, sentința la distrugere. Ne-au luat bisericile, nu ne-au permis să celebrăm rânduielile liturgice, ne-au interzis sfințirea preoților noștri în public, nu  s-au putut naște liber la viața în credință fiii și fiicele Bisericii prin Botez, iar paștele se sfințeau în ascuns pe la case.

Însă, 25 de ani în urmă, Dumnezeu și-a îndreptat privirea spre poporul său și i-a scos cătușele sclaviei, făcând cu noi Trecerea din robia persecuțiilor la libertatea vieții. Să ne aducem aminte: calea omenirii în Vechiul Testament nu a fost ușoară: Marea Roșie, faraonul care îi urmărește, muncile în pustie, ispita de a se îndepărta de Domnul, amintirea de ”pământul robiei” ca de o doică: ”ne aducem aminte de peștii pe care-i mâncam...de ceapă și de usturoi, iar aici murim”,- a cârtit poporul (Numeri 11,5). Și noi, pe care Cristos prin Învierea Sa ne-a zmuls din robia păcatului și a morții ne frământă aceleași ispite: diavolul, ca și faraon dorește să ne recupereze ca să ne arunce din nou în păcatul, care naște tristețea,  depresiile, neglijența față de noi.
Viața creștină, evitarea păcatelor, iubirea față de aproapele, dar cu atât mai mult față de vrăjmași, nu odată ni se par atât de imposibile, după cum ai trece o mare. A lua parte regulat la serviciile religioase, a posti, a se ruga, a face milostenie, a trăi după legile Dumnezeiești, adică a urma Biserica la fel ca poporul care l-a urmat pe Moise ce l-a scos din Egipt, poate să nască în noi cârtirea, ca și atunci în pustie. De asemenea, ispita de a ne crea idolul  nu a dispărut nicăieri și astăzi: pe Dumnezeu nu-L vedem, iar lucrurile materiale ni se par mult mai reale, și putem avea ispita ca numai lor să le dăm timpul, puterile și chiar inima, cu spranța că ele ne vor asigura viața.

cumpi frați și surori întru Cristos – credincioși ai Eparhiei Greco-Catolice de Muncacevo! În această luminată Zi a Învierii Domnului vă dorim bărbăția de a trăi în libertate. Să nu ne temem de satana, care dorește să ne țină în robia fricii, care ne obligă să ne temem de a ne recunoaște apartenența la Biserica noastră, să ne îngrijorăm că se vor întoarce acele vremuri, când vor fi iarăși persecuții. Să ținem minte, că pâinea robiei (nu odată amintitul salam sovietic ”cu o rublă”) a costat scump: vieți omenești, gulagurile comuniste, demnitatea umană călcată, familii distruse, libertatea furată a crezului, libertatea gândirii, libertatea convingerilor politice. Iubite frate și soră, înțelegi tu astăzi că toate sărbătorile idolatre și simbolurile (de exemplu: 23 februarie, 8 martie, steaua roșie, moș gerilă), care și azi sunt figuri în societatea noastră, sunt rămășițele vremurilor fără Dumnezeu, a ideologiilor ateiste, care se împotrivesc lui Dumnezeu însuși, și nesocotesc demnitatea umană...? Oare noi dorim în continuare să rămânem cu acest spirit al sclaviei?
Așa dar, Vă dorim tuturor spiritul lui Cristos Cel Înviat, care este unica nădejde ce ne aduce adevărata libertate. Vă dorim bucurie și încrederea în iubirea Tatălui Ceresc, care și-a dat Fiul Său, ”pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.” (Ioan 3,16). Vă dorim speranța și încrederea în puterea lui Dumnezeu, care radiază din mormântul gol al Mântuitorului. La timpul de astăzi nu prea ușor, vă aducem aminte  cuvântul lui Isus: ”Nu vă temeți! Eu am biruit lumea! ” (Ioan 16,33).

Această Scrisoare Pastorală tradițională ne întroduce în adevărul trecerii lui Cristos de la moarte la viață, din întunecimea mormântului – la luminata Înviere. Nu întâmplător Cristos – Paștele nostru - a suferit, a fost răstignit, a murit pe cruce în ajunul Paștelui evreiesc. Însuși Mântuitorul ne arătă continuitatea, pe care Dumnezeu a prevăzut-o în istoria mântuirii. Așa cum oarecând poporul ales de Dumnezeu a fost exterminat în robia egipteană, dar prin puterea Divină a fost scos la o viață în libertate, iar sângele mielului a salvat Israelul, la fel și Cristos – Paștele nostru – cu sângele său, vărsat pe cruce, ne-a salvat de la moartea cea veșnică.

În fiecare an, în ziua a patrusprezecea a lunii evreiești nissan, poporul ales al Vechiului Testament a sărbătorit și continuă să sărbătorească noaptea pascală cu bucurie și recunoștință, peamărindu-L pe Dumnezeu pentru lucrările Sale mari. Noi - poporul nou ales de Dumnezeu, Biserica lui Cristos – de asemenea în fiecare an sărbătorim biruința lui Cristos Mântuitorul, Fiul lui Dumnezeu, în care s-au împlinit toate promisiunile Vechiului Testament, așa cum se roagă preotul la sfârșitul Sfintei Liturghii: ”...plinirea Legii și a Proorocilor însuți fiind, Cristoase Dumnezeul nostru, Cel ce ai plinit toată rânduiala Părintească...”.
Robia egipteană, nimicirea poporului lui Dumnezeu și omorârea întâilor născuți a devenit în istoria mântuirii imaginea feluritelor sclavii: fizică, politică, spirituală, religioasă etc. Egiptul biblic este simbolul acestei sclavii. Poporul întotdeauna și-a amintit de această sclavie și de binecuvântarea eliberării. Biserica noastră de asemenea nu demult a trăit sclavia ei, Egiptul ei – ceasul întunericului, al catacombelor, sentința la distrugere. Ne-au luat bisericile, nu ne-au permis să celebrăm rânduielile liturgice, ne-au interzis sfințirea preoților noștri în public, nu  s-au putut naște liber la viața în credință fiii și fiicele Bisericii prin Botez, iar paștele se sfințeau în ascuns pe la case.

Însă, 25 de ani în urmă, Dumnezeu și-a îndreptat privirea spre poporul său și i-a scos cătușele sclaviei, făcând cu noi Trecerea din robia persecuțiilor la libertatea vieții. Să ne aducem aminte: calea omenirii în Vechiul Testament nu a fost ușoară: Marea Roșie, faraonul care îi urmărește, muncile în pustie, ispita de a se îndepărta de Domnul, amintirea de ”pământul robiei” ca de o doică: ”ne aducem aminte de peștii pe care-i mâncam...de ceapă și de usturoi, iar aici murim”,- a cârtit poporul (Numeri 11,5). Și noi, pe care Cristos prin Învierea Sa ne-a zmuls din robia păcatului și a morții ne frământă aceleași ispite: diavolul, ca și faraon dorește să ne recupereze ca să ne arunce din nou în păcatul, care naște tristețea,  depresiile, neglijența față de noi.
Viața creștină, evitarea păcatelor, iubirea față de aproapele, dar cu atât mai mult față de vrăjmași, nu odată ni se par atât de imposibile, după cum ai trece o mare. A lua parte regulat la serviciile religioase, a posti, a se ruga, a face milostenie, a trăi după legile Dumnezeiești, adică a urma Biserica la fel ca poporul care l-a urmat pe Moise ce l-a scos din Egipt, poate să nască în noi cârtirea, ca și atunci în pustie. De asemenea, ispita de a ne crea idolul  nu a dispărut nicăieri și astăzi: pe Dumnezeu nu-L vedem, iar lucrurile materiale ni se par mult mai reale, și putem avea ispita ca numai lor să le dăm timpul, puterile și chiar inima, cu spranța că ele ne vor asigura viața.

Scumpi frați și surori întru Cristos – credincioși ai Eparhiei Greco-Catolice de Muncacevo! În această luminată Zi a Învierii Domnului vă dorim bărbăția de a trăi în libertate. Să nu ne temem de satana, care dorește să ne țină în robia fricii, care ne obligă să ne temem de a ne recunoaște apartenența la Biserica noastră, să ne îngrijorăm că se vor întoarce acele vremuri, când vor fi iarăși persecuții. Să ținem minte, că pâinea robiei (nu odată amintitul salam sovietic ”cu o rublă”) a costat scump: vieți omenești, gulagurile comuniste, demnitatea umană călcată, familii distruse, libertatea furată a crezului, libertatea gândirii, libertatea convingerilor politice. Iubite frate și soră, înțelegi tu astăzi că toate sărbătorile idolatre și simbolurile (de exemplu: 23 februarie, 8 martie, steaua roșie, moș gerilă), care și azi sunt figuri în societatea noastră, sunt rămășițele vremurilor fără Dumnezeu, a ideologiilor ateiste, care se împotrivesc lui Dumnezeu însuși, și nesocotesc demnitatea umană...? Oare noi dorim în continuare să rămânem cu acest spirit al sclaviei?

șa dar, Vă dorim tuturor spiritul lui Cristos Cel Înviat, care este unica nădejde ce ne aduce adevărata libertate. Vă dorim bucurie și încrederea în iubirea Tatălui Ceresc, care și-a dat Fiul Său, ”pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.” (Ioan 3,16). Vă dorim speranța și încrederea în puterea lui Dumnezeu, care radiază din mormântul gol al Mântuitorului. La timpul de astăzi nu prea ușor, vă aducem aminte  cuvântul lui Isus: ”Nu vă temeți! Eu am biruit lumea! ” (Ioan 16,33).

CRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!

 
Al vostru în Cristos

Episcop MILAN,
Episcopul-Eparhial de Muncacevo

Episcop NIL
Episcop auxiliar

Dată în Ujgorod, la reședința episcopală,

de Sărbătoarea Luminată a Învierii lui Cristos,

Anul Domnului 2014